ianuarie 2021, Facebook: Cioc, cioc, Hurdubaia, vezi că se împlinesc 5 ani de când, într-o seară geroasă de iarnă, ai intrat în casă la căldură și brusc te-ai întrebat ce-or face oamenii străzii pe un ger ca ăla. În urmă cu câteva zile, când ai văzut pe stradă o femeie cu un copil dormind în ger, ai sunat la 112 și nu te-ai lăsat până când ambulanță nu i-a luat și i-a dus la un adăpost.
Într-o seară de ianuarie, chiaună după 2 luni de Colectiv, te-ai așezat în fața laptopului, te-ai gândit câteva minute, ți-ai amintit de acțiunea Copacul cu haine din Sofia, care fusese în urma cu 2 săptămâni, ai creat o pagina de Facebook, apoi ai făcut un event, ai ales Cișmigiul și ai îndemnat oamenii să meargă sa lase haine de iarnă în parc pentru oamenii fără adăpost.
Apoi, timp de o săptămână, ai fost singura de nebună prin Cișmigiu, îngrozită de câte haine putea sa aibă Bucureștiul în dulapuri. Atât de îngrozită, încât ai început să suni pe la ONG-uri, de veneau sa le ia și tot rămâneau haine.
Și într-o altă zi, când te-ai dus tu ca o floareă singură în Cișmigiu, în parc te așteptau aliniați și cuminți 11 oameni fără adăpost. Tu erai cu o căciulă ruseasca brotac în cap, era un ger de crăpau pietrele, nu mai era nici naiba în parc în afară de tine și de oamenii fără adăpost care așteptau ceva. Pe cineva.
Și cum ești nebună de legat și te bagi peste tot cu un curaj de nici tu nu știi de unde îl ai, ai intrat în vorbă cu oamenii străzii, ei ți-au spus că sunt din Gară de Nord (Pffff), că așteaptă pe cineva din organizare, ca să își poată lua haine. Tu, disperată, le-ai zis că tu ești organizatoare și că pot sa le ia pe toate. „Nu se poate, doamnă” , mi-a zis femeia pe care o vedeți în fotografia alăturată, Cristina pe numele ei, de eu credeam ca e bărbat.
„Luăm câte ne trebe, știți câți oameni ca noi sunt în București? Vreo 5000”. Și și-a luat fiecare câte o haină. Unul dintre ei a zis că are nevoie de niște ghete. Tu ai făcut o postare pe FB și in 20 dde minute au venit ghetele. Și tot așa până au primit toți ghete. Nu, asta nu e poveste inventată, chiar dacă așa pare.
Ăla a fost momentul în care ai decis să continui. Între timp s-a transformat în
Copacul cu fapte bune
, disperată de câte haine aduceau oamenii la fiecare acțiune, tone, tone de haine, jumătate dintre ele fiind numai bune de aruncat. Tot între timp, ți-ai dat seama că oamenii vulnerabili au nevoie și de mâncare, și de produse de igienă, rechizite și de haine noi (de Crăciun). Asa că ai regândit campania, învățând din mers.
19 acțiuni s-au întâmplat în cei 5 ani. Înainte de Crăciun, înainte de Paște, de 1 iunie și înainte de începerea scolii. 19 acțiuni, zeci de voluntari, mii de donatori.
19 acțiuni, 5 ani de voluntariat, nu știu câte cazuri rezolvate, ca nu le-ai numărat niciodată, de la alimente la case și Moși Crăciun, nu știu câți bani strânși pentru ONG-uri, căci niciodată nu i-ai numărat, dar dacă ii numărai, ieșeau o grămadă de bani, nu știu câte nopți nedormite și câte zile nemâncată. Și o amintire, o fotografie cu Cristina, care nu s-a lăsat pana nu te-a luat în brate și te-a pupat. De atunci ai reîntâlnit-o de multe ori și ai ajutat-o de câte ori ai putut. Momentan, nu mai locuiește pe stradă. Muncește și ai dat de ea inclusiv la proteste.
19 acțiuni, 5 ani fix și un ONG care a ieșit după aproape 5 ani, fără o lună. Deși tare n-ai fi vrut să te legi la cap cu asta.
În mare cam asta e povestea fetei cu copaci la cap. Înainte de copaci a fost jurnalist, apoi om de comunicare (avantajul de a scrie rapid), organizator de evenimente culturale și sociale. Visa să se facă muzeograf și regizor de documentare. Doar ca nenea ăla de sus avea alte planuri pentru ea. Degeaba visa ea cai verzi pe pereți. Știți vorba aia cu Dumnezeu care râde de planurile noastre? Ei, vă spun eu: e la fel de adevărată precum gerul ăla de – și ceva de grade de l-am prins eu o săptămână în ianuarie 2015.
Hai la mulți ani și nu uitați ca de Crăciun să fiți mai buni în fiecare zi din an.
