EUROSTAT: Copiii din România, cei mai supuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială din UE
*****************************************************************************************
Comisia Europeană a adoptat astăzi prima Strategie cuprinzătoare a UE privind drepturile copilului, precum și o propunere de recomandare a Consiliului de instituire a unei garanții europene pentru copii, în vederea promovării egalității de șanse pentru copiii expuși riscului de sărăcie sau de excluziune socială. Împreună cu cele mai importante organizații internaționale de apărare a drepturilor copilului, Comisia a colectat opiniile a peste 10 000 de copii pentru a pregăti aceste două inițiative.
Strategia UE: șase domenii tematice și măsurile propuse
- Copiii ca agenți ai schimbării în viața democratică: Comisia propune un pachet de măsuri în acest sens – de la redactarea de texte legislative pe înțelesul copiilor la organizarea de consultări cu copiii în contextul Conferinței privind viitorul Europei și al punerii în aplicare a Pactului climatic și a Pactului verde. Statele membre ar trebui, la rândul lor, să creeze condiții favorabile participării copiilor la viața civică și democratică.
- Dreptul copiilor de a-și valorifica pe deplin potențialul, indiferent de mediul social din care provin: pentru a combate sărăcia și excluziunea socială în rândul copiilor, Comisia dorește să instituie o garanție europeană pentru copii. De asemenea, Comisia va aborda, de exemplu, problema sănătății mentale a copiilor și va contribui la sprijinirea introducerii unei alimentații sănătoase și durabile în școlile din UE. Comisia își va fixa drept obiectiv îmbunătățirea standardelor în materie de educație și îngrijire timpurie la nivelul UE și construirea unui sistem de educație incluziv și de calitate.
- Dreptul copiilor de a duce o viață ferită de violență: Comisia va propune acte legislative menite să combată violența bazată pe gen și violența domestică și va prezenta recomandări pentru a împiedica practicile vătămătoare împotriva femeilor și a fetelor. Statele membre sunt invitate să creeze sisteme integrate de protecție a copilului și să îmbunătățească funcționarea acestora și eficacitatea măsurilor naționale de combatere a violenței în școli, precum și să adopte acte legislative naționale care să interzică pedepsele corporale, indiferent de situație.
- Dreptul copiilor la o justiție care este în interesul lor, indiferent dacă sunt victime, martori, suspecți, acuzați de săvârșirea unei infracțiuni sau părți în cadrul unei proceduri judiciare. Comisia va contribui, de exemplu, la organizarea de cursuri judiciare specializate și va colabora cu Consiliul Europei pentru a pune în aplicare Orientările din 2010 privind justiția în interesul copilului, statele membre fiind invitate, de exemplu, să sprijine acțiunile de formare și să propună soluții alternative convingătoare la acțiunile judiciare, cum ar fi alternativele la luarea în custodie publică sau medierea în cauzele civile.
- Dreptul copiilor de a naviga în condiții de siguranță în mediul digital și de a profita de oportunitățile oferite de acesta: Comisia va prezenta o variantă actualizată a Strategiei europene pentru un internet mai bun pentru copii, iar prin propunerea sa de Act legislativ privind serviciile digitale urmărește să garanteze o experiență online sigură pentru toți utilizatorii. Comisia invită statele membre să transpună în mod eficace normele referitoare la protecția copiilor din Directiva revizuită a serviciilor mass-media audiovizuale și să sprijine dezvoltarea competențelor digitale de bază în rândul copiilor. Comisia îndeamnă, de asemenea, companiile din domeniul TIC să combată comportamentul dăunător din mediul online și să elimine conținutul ilegal.
- Drepturile copiilor pe plan internațional: Drepturile copiilor sunt universale, iar UE își reafirmă angajamentul de a proteja, a promova și a veghea la respectarea acestor drepturi pe plan internațional și în cadrul forurilor multilaterale. În acest sens va aloca, de exemplu, 10 % din fondurile destinate ajutorului umanitar pentru sprijinirea educației copiilor aflați în situații de urgență și de criză prelungită. Până în 2022, Comisia va elabora un plan de acțiune pentru tineret pentru a promova participarea tinerilor și a copiilor la nivel mondial și a consolida capacitățile de protecție a copilului în cadrul delegațiilor UE. De asemenea, Comisia are o politică de toleranță zero față de exploatarea prin muncă a copiilor.
Noua Garanție europeană pentru copii
În 2019, aproape 18 milioane de copii din UE (22,2 % din copiii din întreaga lume) trăiau în gospodării expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială. Ia astfel naștere un cerc vicios intergenerațional al inegalității sociale, cu efecte profunde și de durată asupra copiilor. Scopul Garanției europene pentru copii este de a întrerupe acest cerc vicios și de a promova egalitatea de șanse prin garantarea accesului copiilor aflați în dificultate (care au mai puțin de 18 ani și sunt expuși riscului de sărăcie sau de excluziune socială) la o serie de servicii esențiale.
În cadrul Garanției europene pentru copii, statelor membre li se recomandă să ofere copiilor aflați în dificultate acces gratuit și eficace la:
- structurile de educație și îngrijire timpurie – evitându-se, de exemplu, segregarea claselor;
- activități educative și școlare – de exemplu, echipamente adecvate pentru învățământul la distanță și excursii școlare;
- cel puțin o masă sănătoasă în fiecare zi de școală; și
- asistență medicală – de exemplu, prin facilitarea accesului la consultații medicale și la programe de depistare a bolilor.
Aceste servicii ar trebui să fie gratuite și ușor accesibile copiilor aflați în dificultate.
Comisia recomandă, de asemenea, ca statele membre să ofere copiilor aflați în dificultate acces efectiv la o alimentație sănătoasă și la locuințe adecvate: de exemplu, copiii ar trebui să primească mese sănătoase și în afara zilelor de școală, iar copiii fără adăpost și familiile lor ar trebui să aibă acces la o locuință adecvată.
Atunci când îi identifică pe copiii aflați în dificultate și elaborează măsurile naționale menite să le vină în ajutor, statele membre ar trebui să țină seama de nevoile specifice ale copiilor care provin din medii defavorizate, de exemplu, cei fără adăpost, cu handicap, cu o situație familială precară, care provin din familii de migranți, sunt membri ai unei minorități rasiale sau etnice ori se află în îngrijire alternativă.
Pentru a sprijini aceste acțiuni, sunt disponibile resurse financiare în cadrul Fondului social european Plus (FSE+), care finanțează proiecte ce promovează incluziunea socială, combat sărăcia și investesc în oameni, precum și în cadrul Fondului european de dezvoltare regională, al InvestEU și al Mecanismului de redresare și reziliență.
Declarațiile membrilor colegiului:
Dubravka Šuica, vicepreședinta pentru democrație și demografie, a declarat: „Această nouă Strategie cuprinzătoare a UE privind drepturile copilului este o realizare importantă în activitatea pe care o desfășurăm pentru copii și împreună cu aceștia. Le mulțumim tuturor copiilor pentru contribuția lor la această inițiativă importantă, care reprezintă un mesaj de speranță și un apel la acțiune în întreaga UE și dincolo de frontierele sale. Prin adoptarea acestei strategii, ne reînnoim angajamentul de a construi societăți mai sănătoase, mai reziliente și mai echitabile pentru toți, care garantează incluziunea, protecția și accesul la mijloace adecvate de acțiune pentru fiecare copil.Politicile noastre prezente și viitoare sunt elaborate pentru și împreună cu copiii noștri. Este rețeta pentru a ne consolida democrațiile.”
Comisarul pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit, a declarat: „Chiar și înainte de pandemie, 22 % din copiii din UE erau expuși riscului de sărăcie sau de excluziune socială. Această realitate ar trebui să fie de neconceput în Europa. În ultimul an, aceste inegalități deja existente s-au accentuat. Trebuie să întrerupem acest cerc vicios periculos și să ne asigurăm că toți copiii aflați în dificultate au acces la o masă sănătoasă, la educație, la asistență medicală și la o locuință adecvată, indiferent de mediul social din care provin. Comisia este pregătită să sprijine statele membre prin toate mijloacele de care dispune pentru a aduce schimbări reale în viața copiilor.”
Didier Reynders, comisarul pentru justiție, a declarat: Toți copiii din UE au aceleași drepturi de protecție și de acces la servicii esențiale, indiferent de mediul din care provin. Cu toate acestea, 1 din 3 copii din UE a fost victima unui tratament discriminatoriu, sub o formă sau alta: de la accesul inegal la tehnologia digitală sau la sprijin socioeconomic la lipsa protecției împotriva abuzurilor domestice, mult prea mulți copii au nevoie de mai mult ajutor. Noua strategie pe care o prezentăm astăzi este un plan pentru atingerea acestor obiective.”
Etapele următoare
Punerea în aplicare a strategiei UE va fi monitorizată la nivelul UE și la nivel național, iar Comisia va raporta cu privire la progresele înregistrate în cadrul Forumului anual al UE privind drepturile copilului. O evaluare a strategiei va avea loc la sfârșitul anului 2024, cu participarea copiilor.
Comisia invită statele membre să adopte rapid propunerea de recomandare a Consiliului de instituire a Garanției europene pentru copii. Guvernele sunt încurajate să prezinte Comisiei, în termen de șase luni de la adoptarea sa, planuri de acțiune naționale privind modul în care intenționează să o transpună în practică. Comisia va monitoriza progresele înregistrate prin intermediul semestrului european și va emite, dacă este necesar, recomandări specifice fiecărei țări.
Context
După cum a reieșit din cele peste 10 000 de contribuții primite de la copii pe care se bazează pachetul de măsuri de astăzi, copiii din UE și din afara granițelor sale continuă să fie victime ale excluziunii socioeconomice și ale discriminării din cauza originii, a statutului, a genului sau a orientării sexuale – a lor sau a părinților lor. Vocile copiilor nu sunt întotdeauna auzite, iar opiniile lor nu sunt întotdeauna luate în considerare atunci când se iau hotărâri în privința unor chestiuni relevante pentru ei. Aceste probleme au fost exacerbate de pandemia de COVID-19. Comisia ia poziție printr-o strategie cuprinzătoare pentru următorii patru ani, care urmărește să mobilizeze toate mijloacele de acțiune ale UE pentru a proteja și a promova drepturile copiilor și prevede acțiuni clare pentru a îmbunătăți situația copiilor. Strategia ar trebui, de asemenea, să ajute statele membre să utilizeze cât mai bine fondurile UE.
Președinta von der Leyen a anunțat Garanția europeană pentru copii în Orientările sale politice pentru perioada 2019-2024. Garanția europeană pentru copii completează cel de al doilea pilon al Strategiei privind drepturile copilului. Ea este, totodată, unul dintre elementele cele mai însemnate ale Planului de acțiune al Pilonului european al drepturilor sociale, adoptat la 4 martie 2021, și constituie un răspuns direct la principiul 11 al pilonului: Îngrijirea copilului și sprijin pentru copii. Planul de acțiune propune drept obiectiv pentru UE reducerea cu cel puțin 15 milioane (dintre care cel puțin 5 milioane copii), până în 2030, a numărului persoanelor expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială.
Alte detalii, aici găsiți.